Deputatul Dolineaschi propune crearea de noi locuri de muncă prin organizarea concentrărilor economice la nivel local

Andrei Dolineaschi
Andrei Dolineaschi

Deputatul PSD Andrei Dolineaschi a depus, luni, 9 septembrie, o interpelare prin care propune  Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să ia în considerare implementarea concentrărilor economice la nivel local, ca soluție pentru înființarea de noi locuri de muncă în special în zonele cu șomaj ridicat. O astfel de măsură presupune stabilirea unui set de facilități fiscale care să determine operatorii economici dintr-o anumită industrie și furnizorii acestora să se localizeze într-o anumită regiune în care există un deficit ridicat de locuri de muncă.

Concentrările economice sunt deja foarte răspândite în statele europene. Toată industria auto sau cea chimică din Germania funcționează pe acest principiu. La fel industria alimentară și cea cosmetică din Franța. Beneficiile sunt multiple. În primul rând, în zona în care se realizează o astfel de concentrare economică crește semnificativ numărul locurilor de muncă. De asemenea, forța de muncă din acea zonă se specializează în industria respectivă, ceea ce e în beneficiul operatorilor economici. În plus, se reduc costurile de transport între producători și furnizori, iar lista de beneficii continuă”, a declarat deputatul PSD.

În abordarea propusă de parlamentarul social-democrat, industriile sunt cele care preiau iniţiativa şi joacă rolul principal în dinamica regiunii, iar statul cu organismele şi instituţiile sale intervin doar pentru a susţine şi a facilita iniţiativele private, astfel încât să se creeze un climat favorabil pentru creşterea firmelor locale şi cât mai atractiv pentru firmele din exterior.

Statul ar urma să acorde facilități doar pentru locurile de muncă nou înființate în interiorul acestor concentrări economice. Deci nivelul veniturilor la bugetul de stat nu ar fi afectat în niciun fel. Dimpotrivă, vorbim de venituri suplimentare. Însă de aceste facilități fiscale vor beneficia doar operatorii economici care își localizează afacerea într-o astfel de concentrare. La rândul lor, autoritățile locale ar sprijini operatorii prin reducerea taxelor locale aplicate pe terenuri și clădiri”, a explicat Andrei Dolineachi.

Spre deosebire de parcurile industriale care se adresează oricărui tip de investiție, concentrările economice presupun o acumulare economică dintr-o anumită industrie, astfel încât operatorii care funcționează sau sunt furnizori pentru industria respectivă să fie localizați în același loc. În acest fel, statul poate înființa unități de învățământ care să pregătească forța de muncă pentru industria respectivă, fapt care va crește semnificativ gradul de ocupare. „Toate aceste elemente sporesc productivitatea și competitivitatea operatorilor economici din concentrarea economică respectivă, ceea ce favorizează creșterea economică pe termen mediu și lung. Principala sarcină a statului, prin intermediul administrației publice locale și centrale, va fi să stabilească  pachetul de facilități fiscale și localizarea polilor de creștere la nivel național în care se vor forma concentrările economice din fiecare industrie”,  a mai adăugat deputatul PSD.

Sursa: comunicat presa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *