O familie din Băluşeni a rămas, în această dimineaţă, fără o parte din hrana pentru animale în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, cu intenţie. Cazul a fost preluat de poliţişti.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin înainte de ora 01.00. La locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Băluşeni. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la clădirile din gospodărie. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit opt pompieri militari şi cinci pompieri voluntari, timp de aproape trei ore. Au ars peste 10 tone de furaje, valoarea pagubelor fiind estimată la cca. 2.500 lei. Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de peste 150.000 lei.