Primarul Ovidiu Portariuc salută nominalizarea noului viceprimar de către PNL, însă nu pare dispus să accepte în totalitate condiţiile impuse de partenerii din alianţă. Acesta a reiterat faptul că atribuţiile viceprimarului vor fi pe măsura pregătirii şi competenţelor acestuia. Mai mult, el spune că nu are sens ca viceprimarul să semneze toate documentele din instituţie, aşa cum nici viceprimarul Cosmin Andrei nu semnează decât anumite documente, întrucât există un Birou de registratură, unde sunt vizate toate documentele.
„Aştept viceprimarul să vină să se apuce de treabă. Nu are sens, şi aşa ne confruntăm cu o birocraţie, să mai introducem anumite elemente unicat în administraţia româneasca, ca documentele să fie vizate de cât mai multe persoane. Asta ar însemna ca un cetăţean, în loc să aştepte două-trei zile să-i fie satisfăcută o cerere, să aştepte cinci sau şase zile ca să fie vizată şi de celălalt viceprimar. Nu putem bloca activitatea în Primărie, doar că cineva vrea să vadă toate documentele„, a menţionat Portariuc.
El a afirmat totodată că este deschis la colaborare şi că aşteaptă ca noul viceprimar să se apuce de treabă. Întrebat dacă PNL nu va fi de acord cu doleanţele sale şi va renunţa la post, Portariuc a replicat: „Este strict hotărârea PNL şi treaba lor internă. Din fairplay aştept această propunere. Aştept să facă mai repede numirea şi să se apuce de treabă„, a mai spus edilul municipiului.
El este convins că va face echipă mai bună cu Cătălina Lupaşcu.
„Este recomandat în managementul resurselor umane ca echipele să fie făcute de tip mixt, dar să vedem dacă practica confirmă teoria„, a concluzionat Portariuc.
Liberalii au nominalizat, marţi, pe Cătălina Lupaşcu pentru postul de viceprimar lăsat liber de Viorel Iliuţă.