Greva din cauza frigului la Grupul Scolar „Regina Maria” Dorohoi

Din cauza temperaturilor scazute din salile de curs, elevii Grupului Scolar "Regina Maria" din Dorohoi au parasit scoala, dupa ce au lipit manifeste prin care anuntau ca sunt in greva. Joi si vineri, in salile de clasa a batut vantul, majoritatea elevilor aflandu-se in barurile din jurul unitatii, desi conducerea a acceptat adoptarea unui program scurt pentru a evita imbolnaviri in masa. "Inghetam de frig in clase. Iti tremura dintii in gura si nici pixul nu mai scrie dupa sase ore de stat in frig", a declarat unul dintre elevi. Colegii acestuia sustin ca sunt nevoiti sa invete in frig si pentru ca cei 40 de lei platiti de ei drept fondul scolii nu sunt gestionati corespunzator. Acestia s-au ferit sa-si dea numele, pe motiv ca le este frica de profesori.
Emilian Pochiscan, directorul unitatii, s-a aratat indignat de mediatizarea situatiei, spunand ca totul s-a intamplat din cauza birocratiei. "Am trecut de la o centrala pe combustibil solid la una pe gaz. Dupa o groaza de timp pierdut pentru aprobari am demarat lucrarile. Acum ne-am poticnit din cauza unui filtru care provine de la reprezentantii E.ON. Am primit incurajari ca pana luni vom putea furniza agent termic in scoala. Nu stiu nimic de lipsa elevilor de la ore pentru ca nu am fost in localitate", a declarat directorul Emilian Pochiscan.
Nici reprezentantii Inspectoratului Scolar nu stiau ieri de greva liceenilor dorohoieni. "Nu stiu nimic de greva elevilor dar va pot spune ca am aprobat intreruperea orelor de curs pentru luni pentru a avea loc receptia finala a lucrarii, conditii in care elevii vor avea caldura in clase", a declarat Horia Negrescu, inspector scolar general