Lucrările pentru modernizarea Aeroportului „Ştefan cel Mare” din Salcea vor începe în maxim o săptămână. Anunţul a fost făcut ieri de către directorului aeroportului, Ioan Măriuţa, după semnarea contractului de achiziţie publică a lucrărilor de execuţie aferente proiectului „Modernizare suprafaţă de mişcare şi balizaj, turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS”. Contractul a fost semnat cu reprezentanţii firmei Tehnic Asist SRL din Botoşani, firma desemnată câştigătoare la licitaţia organizată pentru atribuirea acestor lucrări. Valoarea contractului este de 104,9 milioane de lei, fără TVA. Investiţia vizează mărirea pistei de decolare/aterizare la 2.460 de metri, modernizarea căilor de rulare în lungime de 120 de metri, modernizarea platformei de încărcare care va avea o lungime de 290 de metri, modernizarea sistemului de balizaj, construirea unui turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie aeriană de tip ILS.
Perioada de execuţie a lucrărilor este de 18 luni de la data semnării contractului, iar perioada de garanţie este de 60 de luni. După încheierea investiţiei pe aeroportul de la Salcea vor putea ateriza aeronave de transport călători şi cargo de tip Boeing 767.
Ioan Măriuţa ne-a declarat că acest contract a fost semnat deşi licitaţia a fost contestată la Curtea de Apel de una dintre companiile participante. „Noi am luat decizia să mergem mai departe cu acest contract, pentru că ştim că am procedat corect atunci când am desemnat câştigătorul livitaţiei”, a spus Ioan Măriuţa.
De precizat că pe timpul realizării acestei investiţii, aeroportul va fi închis o perioadă de două luni doar pentru aeronavele mari ale companiei Tarom.