Conducerea judeţului alături de reprezentanţi ai instituţiilor implicate în domeniul agricol dezbat împreună cu fermierii locali dezvoltarea secorului agricol în contextul regionalizării. La eveniment sunt prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, prefectul Costică Macaleţi , directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Liviu Zaharia, directorul Direcţiei pentru Agricultură, Cristian Delibaş precum şi mai mulţi primari din judeţ. ” Consider nu doar utilă ci şi benefică o dezbatere între toţi factorii din sectorul agricol. Informarea agricultorilor prin pregătirea pentru programe ce privesc absorbţia fondurilor europene dar şi a patronatului este o prioritate” a precizat Costică Macaleţi
Dezbaterile fac parte dintr-un proiect cofinanţat cu fonduri europene şi accesat de Confederaţia Sindicală Naţională Meridian în parteneriat cu Federaţia Agricultorilor Fermierul.