Pe fondul continuării indiferenței Ministerului Sănătății față de partenerii sociali, ceea ce a început și s-a desfășurat în bună măsură ca o activitate de elaborare a unei noi legi a salarizării în sănătate s-a transformat într-un eșec lamentabil în ceea ce privește scopul propus.
Deși dezbaterile au relevant mai multe puncte de convergență între participanții la ele, cum ar fi salarizarea în funcție de performanță, necesitatea finanțării suplimentare, salariul actual pe tipuri de categorii profesionale ca nivel de pornire etc., factorii de decizie au asumat introducerea unor principii diferite în multe părți esențiale față de cele convenite. În acest context trebuie remarcată imunitatea ministerului la argumente și la studii științifice, interesele salariaților și ale pacienților căzând pe un loc secundar față de alte tipuri de interese.
Mai mult decât atât, însăși idea salarizării suplimentare a medicilor, indicată în mod pompos în titlul proiectului de lege, este compromisă de forma acestuia, ea ascunzând mai curând dorința impozitării (excesive a) veniturilor informale (una din insistențele FMI) decât construcția unei legi care să crească gradul de satisfacție al personalului și al pacienților.
În acest sens, un calcul simplu al rezultatelor aplicării acestui proiect de lege indică faptul că pentru 100 lei plătiți de un pacient care dorește să se trateze în „regim privat într-un spital public” avem următoarea distribuție:
* Medicul:
după impozitare ia 33% din tariful aplicat (33 lei);
* Alte
categorii de personal participante la realizarea serviciului medical:
16.5% (16,5 lei);
Ceea ce înseamnă că doar 49.5% din tarifele aplicate vor ajunge la salariați, diferența regăsindu-se în principal la bugetul de stat.
În cazul serviciilor medicale purtătoare de TVA analiza indică o situație și mai tristă pentru salariați, salarizarea suplimentară a medicului reducându-se de fapt la cca. 26,6% din încasări iar a restului participanților la actul medical la cca.13,3%.
Altfel spus, proiectul de lege presupune că medicii vor dori să facă practică privată în spitalele publice pentru un venit situat între 26,6% și 33% din tarifele plătite de pacienți, ceea ce este cu totul nerealist, mai ales dacă luăm în considerare faptul că posibilitățile de plată ale cetățenilor sunt unele reduse.
Analiza atentă a legii arată că statul încasează aproape jumătate din ceea ce se tarifează. Este evident astfel că proiectul salarizării suplimentare a medicilor (și altor categorii de salariați) are de fapt drept principal scop o creștere a încasărilor la bugetul de stat, Ministerul Sănătății ratând două din obiectivele sale esențiale, respectiv creșterea calității vieții profesionale a lucrătorilor și (prin asta) creșterea calității serviciilor medicale de care beneficiază pacienții, preferând în schimb preluarea onor atribuții ale Ministerului de Finanțe (creșterea sumelor colectate).
Sursa: comunicat Federaţia Solidaritatea Sanitară
