Noul manager al Spitalului Judeţean, Viorel Iliuţă, a vizitat chiar din prima zi de muncă o parte din secţiile spitalului. Iliuţă a vrut să-i cunoască pe angajaţi şi să se familiarizeze cu noul loc de muncă. A vizitat Unitatea de Primire Urgenţă, după care secţiile exterioare ale spitalului, Pediatria, Psihiatria şi Maternitatea. De asemenea, la prima oră a purtat discuţii despre problemele spitalului cu Gheorghe Damian, cel pe care l-a înlocuit în funcţie.
„Am avut o discuţie generală în care am luat la cunoştinţă principalele probleme cu care se confruntă spitalul. Discuţia este deocamdată la stadiul incipient, pentru că le voi continua. Probleme sunt multe, unele sunt delicate. Sunt mici probleme la investiţii, investiţii finanţate de Consiliul Judeţean şi din fonduri europene„, a spus Viorel iluţă.
Noul manager al Spitalului Judeţean a stabilit, luni, o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate, respectiv cu şefii de secţie.