Lucrătorii din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani au desfăşurat, miercuri, o activitate de informare/expunere la Complexul de servicii destinat copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal , din localitatea Mănăstirea Doamnei, comuna Curteşti.
Jandarmii le-au prezentat celor 8 copii – beneficiari direcţi ai complexului, aspecte privind delincvenţa juvenilă, consecinţele nerespectării legilor şi normele de convieţuire în societate.
De asemenea, jandarmii s-au deplasat şi la Centrul social de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc, din municipiul Botoşani, unde le-au vorbit copiilor despre modul de comportare în societate, relaţiile pe care trebuie să le aibă cu alţi copii sau cu persoane adulte, despre riscurile la care se expun adoptând comportamente negative, pe care le observă zilnic în jurul lor.
Copiilor li s-a explicat importanţa educaţiei, a unui comportament şi limbaj civilizat în relaţiile cu cei din jur şi despre neimplicarea în fapte antisociale, în scopul dezvoltării unui comportament pozitiv în viaţa socială şi în mediul şcolar, prevenirea abandonului şcolar şi a separării de familie.
Conştienţi că educaţia copiilor reprezintă fundamentul unei societăţi civilizate, jandarmii vor continua acest gen de activităţi, pentru educarea copiilor în spiritul respectării legii şi valorilor sale.
Sursa: comunicat IJJ