Viceprimarul Andrei: Vom pune o barieră de copaci în spatele Cimitirului Pacea, să nu mai avem acea privelişte la intrarea în Botoşani

Viceprimarul Cosmin Andrei
Viceprimarul Cosmin Andrei

Cimitirul Pacea din Botoşani va fi împrejmuit în spate, către Cornişa, cu o perdea de copaci, au anunţat reprezentanţii Primăriei. Măsura este luată de municipalitate pentru a acoperi pe cât posibil imaginea neatractivă de la intrarea în municipiu, însă, mai spun reprezentanţii municipalităţii, nu se cade ca vizavi de parcul de distracţii să existe acea privelişte. Viceprimarul Cosmin Andrei a precizat că urmează să fie încheiat un protocol între Direcţia Silvică şi Urban Serv pentru derularea acestei acţiuni.

Vrem să punem copaci la Pacea, acolo unde avem cimitirul pe versant, astfel încât odată cu construirea acestui parc de agrement să nu avem o privelişte dezolantă. Vom cere o barieră de copaci, astfel încât să nu mai fie o astfel de privelişte, iar la intrarea în Botoşani să nu se mai vadă cimitirul”, a spus viceprimarul municipiului Botoşani.

Reprezentanţii Primăriei vor cere părerea specialiştilor în acest sens. De asemenea, pe gardul din faţa cimitirului va fi pusă iederă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *