Doi tineri au fost retinuti de politisti dupa ce au provocat un scandal intr-un bar de pe strada Viilor din Botosani. Duminica seara, Poliția Municipiului Botoșani a fost sesizată de către B.R., angajată al unui bar situat pe strada Viilor din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că în incinta localului are loc un scandal, în care sunt implicate mai multe persoane.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj mixt, format din polițişti şi jandarmi, fiind identificaţi Lucian C. de 29 ani și Gabriel Ionut G. de 18 ani, ambii din municipiul Botoșani, care, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, au provocat scandal în incinta localului și au distrus mai multe bunuri, provocând un prejudiciu total în valoare de 600 lei.
De asemenea, pe parcursul intervenţiei poliţiştilor, Lucian C. a continuat să se manifeste violent, întrebuințând amenințări cu acte de violență, injurii și expresii jignitoare la adresa organelor de poliție, fiind necesară folosirea mijloacelor de intervenție pentru imobilizarea acestuia și conducerea la sediul poliției, în vederea luării măsurilor legale.
Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, sfidarea organelor judiciare, distrugere şi lovire sau alte violenţe.
De asemenea, faţă de Gabriel Ionut G. s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.
Faţă de cei doi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul I.P.J. Botoşani, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de sesizare a instanţei de judecată, în vederea arestării preventive.