Un politist de la Serviciul de Crima organizata, detasat in Haiti

Un ofiter din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate a fost detasat pentru un an in Haiti, in cadrul unei misiuni internationale de mentinere a pacii. Specializat in traficul de fiinte umane, comisarul Florian Dragomir va indeplini rolul de raportor-mediator pentru Organizatia Natiunilor Unite. Nominalizarea acestuia a fost facuta de Inspectoratul General al Politiei Romane, dupa ce ofiterul botosanean s-a inscris voluntar la preselectie. Inainte de a fi delegat in misiune, comisarul Florian Dragomir a fost nevoit sa treaca printr-o serie de examene si filtre medicale, psihologice si de profil.
Gruparea MINUSTAH, din care va face parte si comisarul Florian Dragomir, este formata din 40 de politisti din intreaga lume. Ei au rolul de a monitoriza si reorganiza Politia locala in formare, de a face recrutari pentru Academia de Politie si apoi integrarea absolventilor in sistem, dar si de a propune masuri de reforma in justitie.
Considerat drept al treilea stat din Arhipeleagul insulelelor Caraibe, Haiti e teatrul unor violente ca urmare a conflictului civil declansat in septembrie 2003. Misiunile de pace au inceput un an mai tirziu, in urma unei decizii a Consiliului de Securitate al ONU. Situatia conflictuala se mentine si astazi, dar in linii ceva mai reduse