Casa Memorială a lui George Enescu din Liveni este cel mai puţin vizitat obiectiv turistic din judeţul Botoşani.
Potrivit directorului Muzeului Judeţean Botoşani, Lucica Pirvan, locul natal al marelui muzician romin a fost vizitat, in primele nouă luni ale anului, de doar 770 de persoane.
Pentru că este situată la 14 kilometri de Dorohoi şi nu este inclusă intr-un circuit turistic naţional, cei care ajung la Liveni sunt botoşăneni şi mai puţin din alte judeţe, a declarat directorul Muzeului Judeţean.
Administratorii Casei Memoriale George Enescu susţin că numărul mic de turişti este determinat de lipsa unei politici şi a unor programe judeţene şi naţionale de promovare a turismului cultural.
In plus, directorul Muzeului Judeţean Botoşani consideră că agenţiile de turism promovează nejustificat destinaţiile străine, uitind de valorile autohtone.
Nici Casa Memorială Nicolae Iorga din municipiul Botoşani nu a inregistrat in acest an foarte mulţi vizitatori. Numărul celor care au trecut pragul casei marelui istoric a fost de doar 2.284.
Muzeul Judeţean – care administrează, pe lingă cele două case memoriale, şi Muzeul George Enescu din Dorohoi, Secţia de ştiinţele naturii din Dorohoi, Galeriile de artă contemporană Botoşani, Secţia de istorie şi arheologie Botoşani, Secţia de etnografie şi Galeriile de artă Ştefan Luchian – a avut in acest an aproape 18.000 de vizitatori
Nr. | Institutia de cultura | Nr. vizitatori ian- aug |
1 | Muzeul George Enescu Dorohoi | 1.198 |
2 | Casa memoriala George Enescu Liveni | 766 |
3 | Sectia Stiintelor Naturii Dorohoi | 2.987 |
4 | Galeriile de arta contemporana sticla portelan | 477 |
5 | Sectia Istorie Arheologiei | 5.046 |
6 | Sectiei de Etnografie | 1.844 |
7 | Casa Memoriala Nicolae Iorga | 2.284 |
8 | Galeriile de Arta Stefan Luchian | 3.309 |