Peste 44.000 lei a fost valoarea amenzilor aplicate de reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca Botosani in cursul lunii iunie, la Sănătate şi Securitate în Muncă. Potrivit unui comunicat de presa trimis redactiei, s-au efectuat controale preventive la 93 de agenti economici fiind dispuse 257 de masuri. Au fost aplicate 255 sancţiuni contraventionale din care 246 avertismente şi 9 amenzi în valoare de 44.000 lei. Au fost cercetate şi avizate 3 accidente de muncă. Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control sunt lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnavire profesională, neinstruirea lucrătorilor la angajare, lipsa planului de prevenire şi protecţie, neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic. De asemenea, nu erau întocmite instrucţiunile proprii si in multe cazuri lipsea certificatul constatator care să ateste autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. Nu au fost îndeplinite măsurile dispuse în procesele verbale de control anterioare sau angajatorii nu au luat măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi inte struirii lucrătorilor
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- FOTO Accident cu două mașini, în această seară. O persoană a rămas încarcerată
9 ianuarie 2025...
- FOTO Un autocar care transporta peste 60 de elevi a luat foc pe un drum național
8 ianuarie 2025...
simion tehnoconstruct
- Jurist de 41 de ani găsit mort în casă. Își anunțase moartea pe facebook. „Am avut proasta inspiraţie de a spune adevărul brut idioţilor”
7 ianuarie 2025...
- FOTO Casă cuprinsă de un incendiu, de Bobotează. Proprietara a avut nevoie de îngrijiri medicale
6 ianuarie 2025...
apetrans
- FOTO & VIDEO Acoperișul unei case din Suceava a luat foc. Pompierii, chemați de urgență
5 ianuarie 2025...
- FOTO Accident cu șapte persoane! Două mașini s-au ciocnit, apoi una s-a răsturnat
5 ianuarie 2025...
Bsc
Urban Serv
- O femeie i-a reproșat soțului că nu îi este fidel, iar acesta a plecat de acasă. Motivul pentru care femeia a sunat la 112
4 ianuarie 2025...
- Cum s-a produs accidentul din această dimineaţă de pe DN 17A, soldat cu un mort şi cinci răniţi
3 ianuarie 2025...
Cele mai citite Stiri
- Incendiu într-o localitate din Botoșani. O casă a luat foc
11 ianuarie 2025...
- O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite la Botoșani, în urma unor accidente la muncă
11 ianuarie 2025...
- FOTO Tragedie la Botoșani. O femeie moartă și un bărbat în stare gravă, după ce utiliajul lor agricol a fost lovit de un șofer de 18 ani
11 ianuarie 2025...
- Informare meteo de precipitații și ninsori la munte
11 ianuarie 2025...
- Firmă de construcții din Botoșani declarată în insolvență. Instanța a numit lichidatorul
11 ianuarie 2025...
- FOTO! FC Botoșani învinge Viktoria Koln, în Antalya
10 ianuarie 2025...
ddd
- FOTO Trafic rutier de iarnă pe drumurile din județul Botoșani. Cu ce recomandări vin polițiștii rutieri
10 ianuarie 2025...
- VIDEO Accident spectaculos surprins cu o cameră de bord, pe un drum din județul Botoșani
10 ianuarie 2025...
Anunturi
- Anunț de angajare! Doly Com Distribuție Botoșani angajează contabil
10 ianuarie 2025
- Anunț de angajare! Doly Com Distribuție Botoșani angajează operatori stație peco și gestionari
10 ianuarie 2025
Modern Calor
- Anunț de angajare! Doly Com Distribuție Botoșani angajează gestionar / lucrător comercial
9 ianuarie 2025
- Anunț de angajare! Doly Com Distribuție Botoșani angajează bucătar și ajutor de bucătar
9 ianuarie 2025
- Start Major 2024: Inspirație și educație pentru tinerii din Botoșani, cu sprijinul UniCredit Bank
20 decembrie 2024
- Primăria Mihai Eminescu anunţă programul special de colectare a deşeurilor menajere pe perioada sărbătorilor de iarnă
18 decembrie 2024
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
14 decembrie 2024
- Comunicat de presă: „Digitalizarea firmei TECO CRIS PROJEKT”
13 decembrie 2024