„Am observat cu toţii şi la Botoşani fenomene extreme de o duritate fantastică. Înregistrarea a 32 de grade Celsius pe 30 aprilie şi a senzaţiei de -40 de grade Celsius în 27 martie. Sunt fenomene declanşate de modul în care relaţionăm cu natura. Trebuie să avem atitudine faţă de ceea ce facem, altfel natura ne răspunde într-un mod neconvenabil nouă.”, este declaraţia făcută de prefectul Costică Macaleţi în cadrul Consiliului Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor desfăşurat marţi la Palatul Administrativ.
Comentariul prefectului a fost făcut pe marginea unui material prezentat în acest cadru de către Eugen Mateciuc, directorul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului. S-a arătat că botoşănenii reciclează doar 2,4% din deşeuri, iar, dacă într-o perioadă scurtă de timp nu se modifică mentalitatea şi comportamentul populaţiei, nici proiectul european menit să creeze un sistem de gestionare a deşeurilor în judeţ nu va avea succes, consecinţele urmând să fie suportate de generaţiile viitoare.
În cadrul aceleiaşi întruniri a Consiliului Consultativ reprezentantul Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor a propus înfiinţarea unei expoziţii cu produse neconforme, ce ar fi de o mare utilitate pentru cetăţeni. Radu Căjvăneanu s-a arătat totodată de acord cu propunerea comisarilor pentru protecţia consumatorilor de a colabora în verificarea cetăţenilor moldoveni care vând în spaţiul special amenajat al pieţei centrale din municipiul Botoşani. Fără a li se interzice comerţul practicat, acestora trebuie, susţin oficialii, să li se explice că sunt obligaţi să respecte o serie de cerinţe minime pentru protecţia consumatorilor botoşăneni.
„Domeniul protecţiei consumatorilor este unul destul de recent, dar care a făcut mari progrese. Şi chiar dacă bugetul ne poate limita şi nu putem analiza toate produsele de pe piaţă, în schimb atitudine putem lua toţi.”, a fost de părere prefectul judeţului.