Sâmbătă seara, la biserica „Duminica Mare” din Botoşani, a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litie de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele Lucian Leonte, protopop de Botoşani.
În pofida vremii noroase, cu picături grele de ploaie, slujba s-a desfăşurat în aer liber, pe un podium împodobit cu crengi de tei, în curtea bisericii, plină de oameni și flori.
În Cuvântul de învăţătură Părintele Protopop Lucian Leonte i-a îndemnat pe participanţi să-şicultive și să-și îmbogățească darurile Duhului Sfânt, să apere unitatea credinței, manifestată, inclusiv, în unitatea familiei.
A mulţumit preotul paroh al Bisericii Duminica Mare, P.C. Vasile Ştefan.
http://youtu.be/Cje4Q4aCQzY
Părintele Gheorghiță Bădărău, preot paroh la Biserica Sfânta Treime Botoșani a invitat credincioșii la slujba Vecerniei, care se va oficia în seara zilei de azi și la Sfânta Liturghie Arhierească de mâine, ziua hramului bisericii, unde este așteptat P.S. Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
http://youtu.be/aMZ06CmY850
În final credincioşii au fost îmbiaţi cu bucate alese, pregătite de credincioşii din parohie.
Astăzi, de Duminica Mare, în parohia botoşăneană care-şi sărbătoreşte hramul, în acelaşi cadru sărbătoresc, a fost oficiată Sfânta Liturghie.