Zi cu ghinion pentru un pensionar de 71 de ani. Acesta a fost depistat băut în trafic de poliţişti. Duminică seară, Dumitru S., din comuna Leorda, conducea un autoturism pe DC 63, în comuna Vlădeni, judeţul Botoşani, cu o concentraţie de 0,49 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
Şoferului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
El este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.