Conducerea Spitalului Judeţean a apelat la o nouă măsură pentru a face economii la buget. Reprezentanţii unităţii au decis ca asistenţii şi infirmierii să lucreze în weekend mai puţin, motivând că şi aşa activitatea este mai redusă la sfârşit de săptămână. Astfel, în zilele de sâmbătă şi duminică, aceştia vor face mai puţine gărzi.
„Este mai puţină activitate sâmbăta şi duminica, iar reducerea va fi de 10-15%. Fiecare asistent şi cu şeful de secţie va propune graficul de lucru, iar noi îl vom monitoriza”, a spus Gheorghe Damian, managerul Spitalului Judeţean.
Măsura nu este agreată şi de medici, care spun că şi aşa la această dată personalul medical este insuficient.
Ba desteptule …habar n-ai pe ce lume traiesti. Daca nu ai fi vecin cu Turcanu nu ai fi manager (asa cum meriti). De ce nu tai de la cei care taie frunze la caini din personalul TESA . De asta a ajuns spitalul unde a ajuns , ca este condus de unul ca Damian, care nu are nici o treaba cu medicina, medicii, asistentii, infirmierii, etc. O sa faci o economie de doi lei, (cam de valoarea ta)….Halal masura …de tot rasul…
uitati-va ce fata are Damian, ori……..ori……! Stie el de ce!
La fata lui ma intreb ,,poate dormi noapte”? La citi bani ii intra in punga se merita si sacrificii! Nu? Contac tot asa era.
Ce sclifoseli, ce aère, ce trucuri jenante, ce viclenii de curve pioase, ce manevre de cocalari nesimțiți, ce scârboșenii și borâturi, ce pârțuri sulfuroase, ce atmosferă de morgă fară curent la frigidere, ce lăutari la *mierleală*, ce mârțoge de dric, ce savanți nebuni și sadici, ce balamuc din care a evadat și ultimul doftor dar s-a procopsit cu încă doi nebuni, ce Iad!