Premii oferite pentru militanţii în protejarea mediului

premii mediuTablete, unităţi de memorie externă, aparate foto, boxe, sisteme audio, diplome şi cărţi au recompensat astăzi activităţi de protecţia mediului desfăşurate de peste 20 de şcoli din municipiul Botoşani. Premierea a avut loc în Sala de marmură a Teatrului „Mihai Eminescu”, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat de Agenţia de Protecţie a Mediului, Inspectoratul Şcolar şi Primăria Municipiului Botoşani.

Unităţile de învăţământ participante au desfăşurat în lunile aprilie şi mai diverse activităţi de reciclare, colectare de deşeuri, simpozioane şi seminarii de conştientizare a problemelor de mediu, iar premiile au fost oferite de Ziua Mondială a Mediului.

Numeroşi copii, cadre didactice şi oficialităţi au participat la premierea ce a evaluat în cea de a VI-a ediţie, două categorii de proiecte: ale şcolilor gimnaziale şi ale liceelor.

„Personal am început activitatea de profesionist în domeniul protecţiei mediului în urmă cu peste 20 de ani, odată cu înfiinţarea agenţiei botoşănene de profil. De atunci această activitate a devenit din ce în ce mai importantă, deoarece suntem cu toţii mai conştienţi că sănătatea mediului înconjurător este esenţială. Urez La Mulţi Ani tuturor profesioniştilor din domeniul protecţiei mediului şi felicit toţi participanţii acestui concurs.”, a declarat prefectul Costică Macaleţi în debutul evenimentului.

Ocupanţii locurilor I au fost Ecoşcoala nr. 10, la prima categorie şi Colegiul A.T.Laurian la categoria liceelor. Premiile, în valoare totală de 5.000 de lei, au constituit o surpriză plăcută pentru elevii câştigători.

Sursa: comunicat presa

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *