Cadrele medicale de la UPU vor sporuri mai mari

petre radauceanu
medicul Petre Radauceanu

Cadrele medicale de la Unitatea de Primire Urgenţă Botoşani vor sporuri de urgenţă de până la 100%. Mai mulţi medici şi asistenţi, dar şi şeful UPU, medicul Petre Rădăuceanu, au mers în audienţă, joi, la managerul Spitalului Judeţean, Gheorghe Damian, pentru a-i solicita să facă demersuri la Ministerul Sănătăţii în vederea majorării sporului de urgenţă, de la 75% cât primesc în prezent,  la 100%.  Cadrele medicale de la UPU motivează că şi efortul depus este mai mare, având în vedere că numărul prezentărilor la urgenţă a crescut simţitor anul acesta.

Colegii mei, fundamentat, l-au rugat pe domnul manager să fie de acord cu mărirea sporului la urgenţă, deoarece noua formulare a legii permite mărirea aceasta şi având în vedere că a crescut numărul de prezentări în UPU . Au crescut prezentările cu aproapre 2000-3000, iar numărul de gărzi se fac cu lipsa de personal„, a spus Rădăuceanu.

De acest spor ar urma să beneficieze peste 100 de salariaţi ai UPU. Fondurile ar trebui să vină de la Ministerul Sănătăţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *