Consilierii locali au stabilit, joi, cine să-i reprezinte în comisia de evaluare finală a activităţii manageriale la Filarmonica Botoşani. Înainte de a fi numiţi, au fost crtici vehemente cu privire la această evaluare. Consilierul local Cătălin Alexa a declarat că evaluarea ar trebui să se facă după cum spune legea şi nu la „moftul primarului sau al Consiliului Local”. El a acuzat că „ne jucăm de-a comisiile”.
„Eu propun să facem o comisie de evaluare a comisiei care a făcut evaluarea şi să vedem dacă nu a fost cumva comisia cu probleme. Ne jucăm de comisiile. Cred că nu are niciun sens acest punct de pe ordinea de zi„, a spus Alexa.
Acesta a fost susţinut şi de consilierul local Gheorghe Iavorenciuc, care a replicat că : „Este semifinală, sferturi, cum consideraţi dumneavoastră? Eu ştiu că este o evaluare anuală. Sunt mulţi directori şi fiecare se va trezi că vrea să facă o semifinală, o finală„.
Primarul municipiului Botoşani le-a răspuns că situaţia conflictuală de la Filarmonică aduce o pată municipalităţii, dar şi instituţiei în sine.
„Parcă am venit din alt oraş şi ne întrebăm, de ce la Filarmonică şi nu la celelalte instituţii de cultură. Ştiţi foarte bine că acolo este o situaţie tensionată, un conflict de câteva luni. Aducem prejudicii de imagine acest conflict pe care nimeni nu-l poate stinge. Tocmai de asta amgândit această evaluare, pentru a nu prejudicia mai mult imaginea Filarmonicii, a municipiului Botoşani„, a spus Ovidiu Portariuc.
În cele din urmă s-a decis ca reprezentanţii CL care fac parte din comisie să fie Corneliu Furtună şi Lidia Bucşinescu. Din comisie vor mai face parte şi reprezentanţi ai Primăriei.
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
… propun să facem o comisie de evaluare a comisiilor care au făcut evaluarea managerului Sarbu……
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
…o fi ceva ,,necurat,, la Filarmonica ?????
Nu,nimic,decat acea minciuna de protest organizata minutios de d-l concertmaestru folosind oamenii si presa.Asupra d-lui Portariuc s-au facut presiuni de tot felul pt a anticipa aceasta evaluare.
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Minciuna sta la masa cu regele. Pacat ca regele si-a vandut cornul la Filarmonica ca sa mai recupereze din banii pe care ii iubeste asa mult.
Era cu gem sau cu ciocolata?