Incaierare terminata cu moartea unui tinar

O incaierare intre doi minori a dus la decesul unuia dintre acestia. Conflictul dintre cei doi a izbucnit, luni dimineata, in timp ce se aflau intr-o discoteca din localitatea Broscauti. Marius Vasile C., 16 ani din comuna Broscăuţi a fost injunghiat cu un cuţit de către Ilie Alexandru B., de 18 ani, din oraşul Vatra-Dornei, judeţul Suceava, fără ocupaţie, fără antecedente penale, care se afla in localitatea Broscăuţi in vizită la rude. Victima a decedat in timp ce era transportată cu ambulanţa la Spitalul municipal Dorohoi. Din cercetările efectuate a rezultat că in noaptea respectivă, in timp ce se aflau la discoteca din localitate, suspectul a fost ameninţat de victimă cu acte de violenţă intrucit acesta l-a agresat anterior pe un prieten de-al său. Ulterior, B. Ilie-Alexandru a plecat din discotecă iar pe stradă a fost ajuns din urmă de către victimă care l-a lovit cu pumnii in zona feţei. In aceste imprejurări, suspectul a scos un cuţit şi i-a aplicat victimei o lovitură in spate, cauzindu-i leziunii grave care au condus la deces. Suspectul a fost reţinut de către procuror pe bază de ordonanţă de reţinere pe o durată de 24 ore, urmind ca la data de 27 august fie prezentat instanţa de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru săvirşirea infracţiunii de omor calificat