23 August- Ziua Nationala a Romaniei in regimul comunist

Timp de peste patru decenii, pină la căderea regimului comunist, in decembrie 1989, 23 august a fost Ziua naţională a Romaniei. Ziua era marcata prin defilari, serbari, si alte actiuni dedicate "conducatorului iubit". In toate oraşele, pionieri şi muncitori scoşi la defilare, flori şi eşarfe fluturate, cintece "patriotice şi revoluţionare".
In urma cu 63 de ani, Regele Mihai I anunţa, intr-o proclamaţie către ţară, ieşirea Romaniei din războiul contra Naţiunilor Unite, in timp ce mareşalul Ion Antonescu şi miniştrii săi erau arestaţi.
La putere era inscăunat un guvern format de noua coaliţie Blocul Naţional Democratic, din care făceau parte ţărăniştii, liberalii, social-democraţii şi comuniştii.
La 23 august 1944, Romania a intrat in sfera de influenţă a URSS, cu urmările ştiute. Dincolo de implicaţiile politice ale evenimentelor de la 23 august, armata romană a jucat un rol determinant, spun unii istorici, in desfăşurarea celui de-al doilea Război Mondial. Alături de sovietici, militarii romani au eliberat Transilvania şi au ajuns, luptind impotriva armatei germane, pină la porţile Berlinului.
După război, 23 august a devenit ziua naţională a Romaniei fiind sărbătorită cu fast, in fiecare an, de regimul comunist