Cercul Militar Botoșani a găzduit, sâmbătă, premierea lucrărilor prezentate în expoziția filatelica trilaterală cu caracter de concurs Bistrița, Botoșani și Sibiu.
Evenimentul a avut loc în perioada 20-27 aprilie și s-a desfășurat la Botoșani în cadrul Zilelor Orașului. Festivitatea de premiere, la care au fost prezenți directori de instituție precum directorul Bibliotecii Județene Mihai Eminescu, Cornelia Viziteu, directorul editurii Geea, Elena Condrei, profesorul de chitară de la Palatul Copiilor, Ludvic Schibinschi, numismatul Mihai Cornaci, dar și câțiva botoșăneni pasionați de cultura locală, a fost susținută chiar de președintele juriului dr. Ioan Daniliuc.
În total au fost evaluate 16 exponate din care 15 la categoria Maturi și una la clasa tineret. Două dintre exponate au fost evaluate în afara concursului. În urma jurizării au fost acordate 5 distincții astfel:
La clasa de onoare:
Mircea Calu pentru „Errare Humanum Est’
Mircea Calu pentru „Fortificatii sasesti din Transilvania
Nicolae Salade pentru „Aspecte din istoria patriei”
Medalia în grad Vermeille Mare și premiul comitetului de organizare: Adrian Popa pentru „Scrisori circulate în Transilvania 1742-1867”
Medalia în grad Vermeille și premiul Societății de Maximafilie: Valeriu Neaga: Ion Dejugan pentru „Sibiul, burg medieval”și Constantin Butiuc pentru „Europa în al doilea război mondial”
Argint Mare și premiul Societății de Maximafilie: Dumitru Melinte pentru „Cosmonautica confirmă heliocentrismul copernician” și Ion Stancu – „Trandafirul pe cartea poștală”
Argint: Gheorghe Bocan pentru „Asaltul spațiului”, Mihai Cornaci pentru „Dorohoi”, Gheorghe Ciotina pentru „Basarabia, spatiu istoric si cultural”, Nicolae Iosub pentru „Eminescu si contemporanii sai” si Romeo Lucian Stoia pentru „Evolutia heraldicii romanesti de-a lungul veacurilor oglindita in filatelie”
Bronz argint: Ionut Alexandru Togorean pentru „Flora din Romania”
In afara concursului:
Bogdan Butnariu pentru „Centenar Crucea Rosie” (s-a decis acordarea unui premiu din partea Societatii de Maximafilie pentru incurajare)
Ion Dejugan pentru „Sibiul noaptea”
Cu ocazia acestui eveniment, au mai fost marcati cei 10 ani pe care gruparea colectionarilor de Eminescu din Botosani condusă de Nicolae Iosub, ii implineste chiar pe 20 aprilie. Gruparea are la ora actuala in toata tara 80 de colectionari si, cu aceasta ocazie, au fost acordate o serie de diplome celor mai activi colectionari sau oameni care au sprijinit gruparea, printre acestia numarandu-se Cornelia Viziteu, directorul Bibliotecii Judetene, scriitoarea Lucia Olaru Nenati, directorul editurii Geea Elena Condrei sau Stefan Nicolau. Tot acum a fost lansata revista Filatelia.ro.