Trasee de maxi-taxi schimbate fara acordul Primariei

Unul dintre exemple este traseul 5, aprobat de CL in perspectiva deservirii locuitorilor cartierului Cismea si care circula pe ruta Stefan cel Mare – Calea Nationala – Piata Centrala – Mihail Kogalniceanu – Statia Meteo. Societatea Microbuzul a pus masini de maxi-taxi pe noul traseu, insa dupa ce a vazut ca nu este profitabil, numarul clientilor nefiind foarte mare, a renuntat la jumatate din statii. In plus, nici frecventa nu mai este conform hotaririi de CL, masinile plecind pe traseu nu la 15 minute, ci la 30 de minute sau chiar la o ora. Asa se face ca locuitorii din Cismea au de asteptat daca vor sa ajunga in centru cu un mijloc de transport in comun. Iar daca destinatia lor este in zona Primaverii sau Bucovina, sint nevoiti sa schimbe maxi-taxiul la Piata si sa mai plateasca un bilet sau sa mearga pe jos. Aceasta pentru ca masinile se opresc in zona pietei, fara a mai continua traseul. Mai mult, transportul catre cartierul Cismea este asigurat doar pina la 17,30, multi dintre locuitorii din zona preferind sa-si faca abonamente la taxi pentru ca lucreaza si dupa ora pina la care municipalitatea asigura transportul in comun.
Dumitru Balan, directorul de la Microbuzul, a explicat ca a modificat graficul masinilor de pe traseul 5 din cauza pierderilor provocate de lipsa calatorilor. "O masina costa 1,6 milioane de lei pe zi, iar pe traseul 5 cistigul zilnic era de 400.000-500.000 de lei vechi. Dupa jumatate de an nu am mai putut suporta piederea si am stabilit cu oamenii din Cismea un grafic care sa le convina", a declarat Dumitru Balan.
In acelasi timp, viceprimarul Florin Ghiorghita nu este la curent cu nerespectarea traseului de catre firma Microbuzul. "Eu stiu ca acest traseu este asigurat cu doua masini din sfert in sfert de ora. Pina ieri s-a circulat. Doar daca s-a intimplat ceva intre timp ", a spus viceprimarul.

Contractul cu Microbuzul va expira in 2008

Firma Microbuzul a incheiat in 2004 un contract cu CL prin care a concesionat toate traseele de maxi-taxi din municipiu, fara a lasa posibilitatea intrarii pe piata a unei alte firme. Profitul anual al firmei este substantial, iar redeventa platita CL este de doua miliarde de lei pe an. Contractul va expira in 2008 si edilii orasului au declarat in repetate rinduri ca a fost facut atit de profesionist incit nu poate fi reziliat, desi aduce neajunsuri botosanenilor, in special transportului cu tramvaiul, prin suprapunerea cu traseele acestuia