Trei botoşăneni au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au fost muşcaţi de căpuşe. Potrivit medicului Petre Rădăuceanu, şef UPU SMURD Botoşani, primul caz a ajuns la UPU pe 2 aprilie, iar celelalte două pe 12 aprilie. Cadrele medicale spun că pacienţilor, cu vârste cuprinse între 30 şi 55 de ani, li s-au extras căpuşele şi li s-a administrat vaccin antitetanos.
„Toţi trei au fost trataţi în secţia noastră, după care au fost direcţionaţi la Secţia de Boli Infecţioase pentru investigaţii de specialitate şi tratament de specialitate. Sperăm ca astfel de cazuri să nu fie multe şi sfătuim populaţia să poarte îmbrăcăminte cu mânecă lungă şi pantaloni, pentru a evita contactul cu aceste insecte periculoase. Pacienţii muşcaţi de căpuşe sunt cu precădere din mediul rural”, a precizat Rădăuceanu.