Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus, vineri, arestarea preventivă a directorului Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu – AM POSM , Adrian Mândroiu, acuzat de fapte de corupţie. El a fost reţinut, în acelaşi dosar în care administratorul judeţului, Radu Judele, este cercetat de procurorii DNA intr-un dosar de trafic de influenta in care sunt vizati membrii unei grupari infractionale din care fac parte Nicolae Frank si Vlad Cristian Goga.
Potrivit procurorilor DNA, acestia, în perioada 21 februarie 2013-prezent, (fie împreună, fie separat) s-au întâlnit cu un funcţionar din cadrul unui consiliu judeţean pentru a stabili condițiile de cumpărare a influenței acestuia pe lângă alți funcționari din același consiliu județean sau din cadrul unor furnizori de servicii pe plan local, ca autorități contractante, astfel ca anumite contracte să fie atribuite firmelor din grupul condus de Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian.
Cel mai probabil, tinand cont de perchezitiile care au avut loc, joi, la biroul administratorului judetului din Consiliul Judetean, Radu Judele, acesta este functionarul la care fac referire procurorii.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de următorii inculpaţi: Adrian Mandroiu, fost director general şi actualmente director la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu – AM POSM, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă în formă continuată (patru acte materiale) şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie,
Nicolae Frank, administrator a unor societăți comerciale de consultanţă, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă în formă continuată (două acte materiale) şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie si Cristian Vlad Goga, administrator a unor societăți comerciale de consultanţă, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă în formă continuată (trei acte materiale) şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.
Intr-un comunicat al DNA se arata ca in perioada noiembrie 2011-prezent, Mîndroiu Adrian, director general şi ulterior director la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu (AM POSM), în mod repetat, a pretins şi primit bani, alte foloase şi a acceptat daruri de la reprezentanţii firmelor conduse de Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian, cu complicitatea şi a altor persoane, pentru a interveni pe lângă diferiţi funcţionari din cadrul AM POSM pentru favorizarea intereselor comerciale ale grupului menționat, între care și firma TAHAL CONSULTING ENGINEERING SRL.
Concret, la data de 5 aprilie 2011, între reprezentanţii firmei TAHAL CONSULTING ENGINEERING SRL şi autoritatea de mediu s-a semnat un contract având ca obiect acordarea de asistenţă tehnico-economică pentru direcţiile şi birourile de implementare din cadrul unor organisme intermediare aparținând de POSM, legat de proiectele finanţate din asistenţa financiară nerambursabilă. Valoarea contractului este de 19,94 milioane de lei.
Pentru a rezolva problemele legate de ritmicitatea plăţilor şi pentru a obţine sprijinul în adjudecarea unor noi licitaţii pe viitor, respectiv 2014-2020, membrii asocierii infracţionale au efectuat mai multe acte materiale de cumpărare a influenţei directorului AMPOSM, Mîndroiu Adrian.
În acest sens, Mîndroiu Adrian a pretins și primit următoarele sume de bani sau foloase:
– în perioada 23-25 noiembrie 2011, Mîndroiu Adrian a primit de la Frank Nicolae, prin intermediar, un ceas de mână;
– în perioada iulie 2012-prezent (aprilie 2013), Mîndroiu Adrian a primit folosinţa gratuită a unui autoturism nou marca BMW X1, XDRIVE, de la Goga Vlad Cristian, colaborator al TAHAL CONSULTING ENGINEERING SRL, în echivalent de 18.027 euro;
– în data de 6 februarie 2013, Mîndroiu Adrian a cerut o excursie de două săptămâni în insulele Mauritius pentru două persoane (el şi soţia sa) pentru luna octombrie 2013 de la Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian, în echivalent de 5.324 euro;
– în perioada 16-21 februarie 2013, Mîndroiu Adrian a acceptat direct şi indirect cu titlu de dar două sume de bani de 500 lei, respectiv 600 lei, de la Goga Vlad Cristian.
La data de 6 aprilie 201, doi dintre membrii asocierii infracţionale, respectiv Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian, la o întâlnire la care a participat și Mîndroiu Nicolae, s-au pus de acord să constituie un fond ilicit de minimum 50.000 euro din care să plătească necuvenit funcţionarii de la nivel local care fie creează probleme în derularea contractelor cu autorităţile statului, fie trebuie mituiţi pentru obţinerea unor astfel de contracte.
În considerarea acestor intenţii, în perioada 21 februarie 2013-prezent, membrii asocierii infracţionale, Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian (fie împreună, fie separat) s-au întâlnit cu un funcţionar din cadrul unui consiliu judeţean pentru a stabili condițiile de cumpărare a influenței acestuia pe lângă alți funcționari din același consiliu județean sau din cadrul unor furnizori de servicii pe plan local, ca autorități contractante, astfel ca anumite contracte să fie atribuite firmelor din grupul condus de Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian.
Inculpaţilor Mîndroiu Adrian, Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 4-5 aprilie 2013, procurorii au dispus reţinerea celor trei pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.
În acest dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
specializate în culegerea de informații.
Radu Judele a fost chemat, vineri, la audieri la DNA, însă procurorii au amânat audierea acestuia pe săptămâna viitoare.
pai nu a zis turcanu ca nu i ajung banii din salariu alui si anusca pt a creste copii???? sa orientat sa mai stranga niste bani de undeva