Spaţiile din Centrul Vechi pe care municipalitatea vrea să le închirieze cu un euro vor fi repartizate beneficiarilor până la sfârşitul lunii aprilie. Viceprimarul Viorel Iliuţă se va întâlni în cursul acestei săptămâni cu consilierii locali pentru a discuta de criteriile de repartizare a acestor spaţii, urmând ca în şedinţa de Consiliu Local de luna aceasta acestea să fie date în folosinţă. Pe cele şapte spaţii disponibile sunt depuse 20 de cereri.
„Vom discuta cu colegii din Consiliul Local de la toate formaţiunile politice criteriile după care vom alege pe cei cărora vor primi spaţiile în centrul vechi. Principalele elemente sunt experienţa similară de succes şi locurile de muncă nou create”, a precizat Viorel Iliuţă.
Un grec a depus o solicitare privind deschiderea unei taverne greceşti, iar un botoşănean stabilit în Italia şi-a exprimat intenţia de a deschide un restaurant cu specific italian. De asemenea, un investitor din Orăşeni vrea să deschidă un restaurant cu specific pescăresc, în timp ce un altul vrea să facă în zonă o cafenea culturală.