Un barbat in virsta de 40 de ani, care a fost internat la inceputul acestei saptamini la Clinica de Neurochirurgie din Iasi, dupa ce a cazut pe strada lovindu-se cu capul de asfalt, nu a fost inca identificat de cadrele medicale si nici de politisti. Potrivit politistilor, barbatul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost observat in timp ce se deplasa pe trotuarul de faţa Bisericii "Sf. Ilie" din Botoşani iar la un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se cu capul de asfalt. In urma unui apel telefonic la Serviciul Apel Unic de Urgenţă 112 format de un trecător, persoana accidentată a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Botoşani de unde a fost transferată la Clinica de Neurochirurgie Iaşi unde se află internată şi in prezent. Datorită stării de comă in care se află, persoana nu a putut furniza relaţii cu privire la identitatea sa. Reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean fac un apel la toţi cetăţenii care cunosc orice date cu privire la persoana in cauză sa furnizeze datele pe care le deţin la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Botoşani, telefon 507.012