Un minor de 15 ani este cercetat de oamenii legii după ce a dat spargeri în mai multe garaje. Marţi, în cadrul unei acţiuni organizate la nivelul Poliţiei municipiului Dorohoi – Biroul de Investigaţii Criminale a fost documentată activitatea infracţională a lui Gabriel M., de 15 ani, din localitatea Balta Arsă, comuna Corni, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de ”furt calificat”, constând în aceea că, în perioada 22 noiembrie 2012–4 martie 2013 a pătruns prin efracţie în mai multe garaje şi într-un magazine din municipiul Dorohoi, de unde a sustras bunuri în valoare de cca. 2.500 lei.
În data de 7 martie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi a confirmat începerea urmăririi penale în cauză iar M. Gabriel a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Botoşani, în vederea expertizării pentru stabilirea discernământului la momentul comiterii faptelor.