Ultimul corp al clădirii Spitalului Judeţean intră în reabilitare. Deşi este mai mic, reabilitarea acestuia va îngreuna activitatea în spital. Şi asta pentru că acolo sunt lifturile şi accesul la scările principale. Din acest motiv, conducerea unităţii spitaliceşti va face şi un program special de acces la unul din lifturi. În plus, se vor folosi scările de incendiu.
„Am cerut constructorului să găsească soluţii şi să termine mai repede lucrările acolo, în acea parte a spitalului. Vom face şi un program pentru unul din lifturi, pentru că trebuie transportaţi bolnavii şi mâncarea. Pentru restul deplasărilor se vor folosi scările de incendiu, care sunt şi în corpul A şi în corpul C”, a spus Gheorghe Damian, managerul Spitalului Judeţean.