Cererile depuse de fermierii care deţin bovine, ovine şi caprine pentru a primi un sprijin financiar pentru creşterea acestora vor fi verificate. Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii in Agricultură vor efectua mai multe controale in teren pentru verifica certitudiena datelor declarate in cereri de fermierii care deţin bovine, ovine şi caprine. Aceştia au avut ca termen data de 31 mai să depună cereri pentru acordarea unui sprijin financiar din partea Guvernului. In cazul celor care deţin exploataţii de bovine, trebuie să aibă minim trei capete de animale, virsta acestora să nu fie mai mică de şase luni şi să fie identificate şi inregistrate in sistemul naţional. De asemeni, exploataţia trebuie să fie inregistrată in Registrul
Naţional al exploataţiilor la data solicitării primei. Mai trebuie menţionat că fermierul nu trebuie să aibă datorii la bugetul de stat şi bugetul
local. In cazul in care acesta indeplineşte aceste condiţii va primi o primă de exploataţie care se acordă o singură dată pe an, in funcţie
de efectivul de bovine inregistrat in Registrul naţional al
exploataţiilor la data de 31 ianuarie 2007. Cei care deţin ovine şi caprine pot primi subvenţii de la stat dacă au un efectiv de minimum 50 capete de
ovine sau 25 capete caprine. Ovidiu Epuraş, directorul APIA Botoşani a declarat că incepind din această săptămină vor demara primele controale. "Vrem să vedem dacă animalele pentru care se solicită sprijinul financiar se regăsesc in baza de date, dacă nu se vor elimina de la plată. Cu ocazia aceasta Guvernul va vedea care este efectivul de animale pe ţară", a declarat Ovidiu Epuraş, directorul APIA Botoşani. La nivelul judeţului Botoşani au depus cereri un număr 11.846 de fermieri.