Preşedintele Consiliului Ţudeţean, Florin Ţurcanu, va decide până la sfârşitul lunii martie dacă transformă Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri în serviciu. Florin Ţurcanu vrea să reorganizeze instituţia prin desfiinţarea DJDP şi trecerea acesteia în subordinea Serviciului de investiţii al CJ, acolo unde a fost numit pe funcţie fostul director de la Drumuri, Sorin Clim. Acesta a trebuit să fie transferat pe postul de şef Serviciu investiţii, deşi a susţinut concurs la Drumuri şi Poduri, din cauza unei decizii judecătoreşti obţinută de Geanina Pintilii.
„Vom lua o decizie până la sfârşitul acestei luni„, a spus Ţurcanu.
Geanina Pintilii a fost destituită din funcţie pe vremea când la şefia CJ se afla Mihai Ţâbuleac şi în momentul în care se afla în concediu de boală. Ea a deschis mai multe procese dovedind mai întâi că actul medical nu a fost obţinut ilegal, iar apoi că demiterea sa este ilegală. Ea a fost numită din nou pe funcţie săptămâna trecută.