Obligativitatea parcurgerii unui an în învăţământ înainte de intrarea la clasa I se va păstra în Legea învăţământului, a declarat Ecaterina Andronescu la Botoşani. Ea consideră că introducerea obligativităţii parcurgerii clasei pregătitoare este o măsură corectă, întrucât sunt aduşi la un nivel comparabil de educaţie toţi copiii în clasa I.
„Am fost confruntată anul trecut cu o situaţie aproape fără precedent. În luna iulie, nu era nimic pregătit pentru această clasă pregătitoare. Nici mobilier, nici spaţii şcolare. Erau aproape 130.000 elevi înscrişi. Astăzi, Ministerul a dat libertatea părinţilor să opteze pentru şcoala în care doresc să-şi înscrie copiii şi sper ca din acest punct de vedere lucrurile să fie clare„, a mai spus Andronescu.