Ziua dezrobirii romilor va fi marcată, pe 20 februarie, şi la Botoşani printr-un spectacol ce va avea loc la Teatrul „Mihai Eminescu”. Manifestările sunt organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu”.
„Va fi un spectacol de dansuri şi muzică tradiţională romă al elevilor din cadrul Şcolii 2 Botoşani, Şcolii Sf. Nicolae Botoşani, Liceul de Artă Ştefan Luchian, Liceul Teoretic Nicolae Iorga şi Colegiul Laurian. În acelaşi timp, toţi profesorii şi mediatorii şcolari din judeţ sărbătoresc evenimentul pe plan local organizând spectacole de teatru, muzică, recital de poezie, expoziţii„, a precizat Dragoş Cristea, purtătorul de cuvânt al IŞJ.