Deputatul liberal Verginel Gireadă critică impozitele agricole fixate de Cabinetul Ponta. Într-o declaraţie politică făcută marţi, acesta susţine că „o agricultură performantă nu se clădeşte doar pe impozite mai mari”.
Deţinător de câteva sute de hectare de terenuri şi a unei ferme de animale la Mihai Eminescu, declaraţia lui Gireadă pare a sublinia un nou conflict de interese.
„O altă observaţie pe care se impune să o facem îi priveşte pe producătorii agricoli. Aceştia vor fi nevoiţi să-şi mărească preţurile de livrare sau vor renunţa la unele culturi în favoarea celor care sunt impozitate mai puţin„, a spus Gireadă.
Parlamentarul cu averi colosale mai spune: „Crescătorii de animale vor fi nevoiţi să adauge la preţul cu care îşi va vinde animalele şi cei 10 lei pe cap de animal, o sumă deloc neglijabilă mai ales ca vor fi nevoiţi să îi plătească până pe 25 noiembrie, deci înainte de sărbătorile de iarnă, când işi vând de regulă produsele„.
Iată integral declaraţia politică făcută de Gireadă:
Având în vedere faptul că reducerea evaziunii fiscale este un deziderat al actualului guvern, suntem de acord cu modificarea şi completarea Codului fiscal.
Numai că impozitele propuse trebuie să ţină seama de evoluţia politicilor agricole din Uniunea Europeană. Cereale, legume şi fructe mai scumpe comercializate pe piata internă înseamnă implicit importuri ieftine din Turcia şi alte ţări non-UE. În ceea ce priveşte preţurile produselor animaliere, în noul context, nu va mai exista nicio piedică în calea măririi lor accelerate, dublată de o descurajare a producţiei autohtone. Cartofii cu gust de lemn sau morcovii frumoşi, dar plini de apă şi fără fibră, din import, se vor pune pe masa românilor alături de carnea ieftină produsă de marii crescători de animale din vestul continentului, care, ştim foarte bine că primesc alt nivel de subvenţie de la UE şi o primă substanţială pentru produsele exportate.
O agricultură performantă nu se clădeşte doar pe impozite mai mari, indiferent de suprafeţe şi efective de animale, ci pe o politică inteligentă care să favorizeze şi investitorii astfel încât aceştia să prefere agricultura autohtonă pentru activităţi aducătoare de beneficii pe termen mediu şi lung. În noul context, mulţi dintre aceştia se vor simti descurajaţi de aceste măsuri evident orientate pentru favorizarea marilor cultivatori de cereale şi se vor orienta către alte activităţi decât cele agricole. Şi nu se va aştepta prea mult pentru a se vedea consecinţele asupra investiţiilor în agricultură.
O altă observaţie pe care se impune să o facem îi priveşte pe producătorii agricoli. Aceştia vor fi nevoiţi să-şi mărească preţurile de livrare sau vor renunţa la unele culturi în favoarea celor care sunt impozitate mai puţin. Iar primele rezultate vor apărea chiar în primăvara acestui an, cu ocazia însămanţărilor.
Crescătorii de animale vor fi nevoiţi să adauge la preţul cu care îşi va vinde animalele şi cei 10 lei pe cap de animal, o sumă deloc neglijabilă mai ales ca vor fi nevoiţi să îi plătească până pe 25 noiembrie, deci înainte de sărbătorile de iarnă, când işi vând de regulă produsele. Banii plătiţi în plus se vor adăuga la preţul final plătit de consumator, indiferent de veniturile acestuia, iar consumatorul ori va plăti, ori va alege produsele mai ieftine, eventual din import.
Constatându-se faptul că un număr însemnat de persoane fizice produc pentru piaţă, dar nu sunt fiscalizate, suntem de acord că asistăm la o concurenţă neloială faţă de persoanele juridice, pentru fix aceleaşi produse livrate pieţii. Doar că se impune aici să facem o separare clară intre producătorii din fermele de subzistenţă şi marii producători agricoli.
În consecinţă, considerăm oportună o impozitare a crescătorilor de animale doar pentru efective mai mari de 50 de capete, ceea ce reprezintă în opinia noastră o limită decentă peste care se poate discuta într-adevăr de o fermă care produce dincolo de consumul unei familii. Suntem de acord şi cu impozitarea culturilor agricole, dar că, din nou, peste o limită decentă care să asigure o rotaţie a însămânţărilor din teren. Şi care să nu descurajeze agricultorii cu tradiţie care altfel vor fi convinşi să renunţe la anumite culturi doar din considerente financiare, nu şi condiţionate de cererea din piaţa internă.
Dumitru Verginel Gireadă, deputat PNL Botoşani
Domnule Gireada, ai facut o analiza din perspectiva intereselor dumitale imediate si..,,pe termen mediu”. cum ai afirmat in interviu.
Dar de ce nu apreciezi ca impozitul pe venit trebuie sa se aplice tuturor indivizilor care si-au construit o afacere bazata pe obtinerea profitului. Ca doar nu cultivi pamintul si cresti animale de dragul artei sau de frunza frasinelului, ci pentru a te imbogati, desigur prin mijloace legale( nu am in vedere si ,,smecheriile” pentru fentarea statului). Sa fie foarte clar: pretul carnii de porc, de vita sau de pasare la galantar( la vinzarea cu amanuntul) nu reflecta deloc pretul de productie – care este mult mai mic in Romania -, dar fiindca suveica produce bani doar prin plimbarea produselor alimentare dintr-un depozit in altul, consumatorii platesc mult mai mult. Fa bine dumneata si
investeste o parte din profit pentru ati construi magazine proprii si sa vezi ca nu vei fi obligat sa cresti pretul de livrare.
sa trezit desteapta…:)))