Inspectoratul Şcolar Judeţean a prezentat, marţi, procentul admişilor la simularea de la bacalaureat, la disciplinele matematică şi istorie. Astfel, procentul de promovabilitate la această simulare a fost de 24,06%. Din cei 3738 de elevi de clasa XII înscrişi s-au prezentat la simulare 3582, dintre aceştia 862 au fost declaraţi admişi, iar 2706 respinşi.
La istorie au fost promovaţi 46,21%, la matematică-informatică -38,38%, matematică-ştiinţe ale naturii-29,81%, matematică tehnologic-6,41%, matematică-pedagogic-28,57%.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean susţine că rezultatele vor face obiectul unei analize interne la nivelul unităţilor de învăţământ, dar şi la nivelul IŞJ. Dragoş Cristea, purtătorul de cuvânt al IŞJ, a declarat însă că degeaba există preocupare din partea profesorilor pentru a-i aduce pe elevi la un anumit nivel, dacă aceştia nu sunt interesaţi de carte. Acesta consideră că la bacalaureatul din acest an promovabilitatea va fi puţin mai mare faţă de cea de la simulare, adică cu 6-7 procente maxim.
„S-au lăudat că nu au făcut nimic, s-au lăudat că au luat 2. Este un teribilism al vârstei pe care trebuie să-l luăm ca atare. Dacă elevii au atitudine negativă în faţa acestui examen, atunci rezultatele vor fi pe măsură. Dacă părinţii au asemenea atitudine, de asemenea rezultatele vor fi negative. În privinţa cadrelor didactice nu putem vorbi de lipsă de interes. Pregătirile suplimentare se fac în şcoli, dar nu este suficient. Dacă elevul vine cu gândul în altă parte, degeaba vine la pregătire„, a spus Cristea.
nu toti trebuie sa aiba bacalaureat, nu toata lumea facultate, scoli profesionale de trei ani, asta ar cam fi solutia de moment, daca elevul intra cu 5 la liceu tras de par , vrei sa aiba 10 la bac?