Liderul PNL, Florin Ţurcanu, este considerat principalul vinovat de declanşarea scandalul dintre PNL şi PSD în interiorul Uniunii Social Liberale, potrivit unui sondaj realizat, în perioada 11- 17 februarie, de BotosaniNews. La întrebarea „Cine credeţi că a greşit cel mai mult în scandalul din USL Botoşani?” au răspuns 301 cititori, iar dintre aceştia 207, adică 69%, îl consideră vinovat pe Ţurcanu. De asemenea, 71 dintre respondenţi (21%) consideră că primarul Ovidiu Portariuc are cea mai mare vină, în timp ce 13 participanţi la sondaj (4%) dau vina pe liderul PSD, Andrei Dolineaschi.
Pentru săptămâna 18-24 februarie, BotosaniNews vă propune să răspundeţi la întrebarea: Care credeţi că este cel mai corupt parlamentar de Botoşani?