Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din localitatea Rediu, a ajuns de urgenţă la Spitalul Municipa Dorohoi după ce acesta a fost atacat şi muşcat de un porc mistreţ.
„Am primit o persoană cu plăgi muşcate de porc mistreţ la nivelul membrelor inferioare. Are nişte plăgi destul de complexe care au necesitat intervenţie chirurgicală însă este în afara oricărui pericol”, a declarat medicul Valerian Andrieş, directorul Spitalului Municipal Dorohoi.
Tânărul îşi desfăşura obişnuitele activităţi gospodăreşti, iar în momentul când s-a deplasat către animelele aflate în vecinătatea gospodăriei pentru a le da apă, un porc mistreţ care era hăituit de mai mulţi câini a sărit şi l-a muşcat de membrele inferioare.
„Mă duceam să dau apă la animale şi un porc mistreţ care era hăituit de nişte câini, a trecut prin locul prin care merg eu la animale m-a prins, m-a trântit jos şi m-a muşcat”, a declarat tânărul.
Sursa: DorohoiNews