Primăria municipiului Dorohoi a dispus, începerea lucrărilor pentru obiectivul „Reabilitarea sediului Primăriei municipiului Dorohoi ” – etapa a-II-a, începînd cu data de 11.02.2013.
Lucrările de reabilitare la sediului Primariei au fost începute în anul 2009, cu prima etapă, intermediară avînd ca obiect lucrări de primă urgenţă.
Acestea au fost finanţate de către Compania Naţională de Investiţii Bucureşti,, executate în cadrul Acordului Contractual nr.207/29.07.2009.
Principalele lucrări au constat în : Consolidarea fundaţiilor prin subzidire, cămăşuire şi injectare cu lapte de ciment; Cămăşuirea pereţilor cu plase şi mortar M100T ; Inlocuirea acoperişului; Repararea învelitorii; Repararea planşeelor peste subsol şi parter; Executarea de buiandrugi din beton armat deasupra golurilor de uşi şi ferestre; Repararea soclului şi trotuarelor; Repararea jgheaburilor şi burlanelor;
Lucrări au fost terminate și recepţionate în luna august 2010.
Etapa a-II-a de reabilitare, cuprinde reabilitarea funcţională, termică, electrică, a finisajelor şi dotarilor, cu pastrarea imaginii și refacerea modelaturii inițiale arhitecturale la interior și la exterior.
Valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de 1.054.000,00 lei, inclusiv TVA.
Termenul de execuție, conform contractului este de 3 ani.
Primaria municipiului Dorohoi, va face toate demersurile pentru asigurarea, surselor de finanțare, astfel încât lucrările să fie finalizate pâna în data de 6 octombrie 2013.