Trofeul Luceafarul pleaca iar la Piatra Neamt

La fel ca si anul trecut, pietrenii s-au impus in ultimul act al intrecerii in fata celor de la Cetatea Suceava la capatul celui mai frumos joc al competitiei. Cistigatorii de anul trecut ai competitiei au inceput decisi sa transeze jocul in favoarea lor, punctind la prima actiune de poarta prin Dunare in minutul 2, care a inscris cu un sut plasat de la 14 metri dupa mai multe ezitari in lant ale defensivei bucovinene. Peste 15 minute, nemtenii si-au majorat diferenta pe tabela de marcaj prin Staicu, acesta finalizind un contratac scoala al formatiei sale. In minutul 38 al partidei, Ignat a redus din diferenta, punctind printr-un siut in coltul lung de la sapte metri. Nemtenii au replicat imediat prin acelasi Staicu care patru minute mai tirziu a finalizat o actiune personala. Cu toate ca au condus cu 3-1 la pauza si au avut timp de 65 minute avantajul unui jucator in plus dupa eliminarea de pe teren a suceveanului Gramada, nemtenii nu au putut pastra avantajul luat la pauza pina la finalul timpului regulamentar de joc, fiind egalati in al doilea mitan de bucovineni. Cel care a intors soarta jocului a fost "piticul" Golofca, care odata introdus pe teren a schimbat radical jocul echipei sale, punctind in minutul 60 pentru 3-2 si aducindu-si aportul la golul egalizator de 3-3 marcat de Cozma in minutul 64, acesta fiind de altfel si rezultatul consemnat la sfirsitul timpului regulamentar de joc. "Zeita Fortuna" le-a suris nemtenilor care s-au impus cu 6-5 (scor 3-2 la penalty) in urma executarii loviturilor de departajare, pentru cistigatori punctind de la punctul cu var Mitrea, Vasiliu si Bihaila in timp ce pentru suceveni au inscris Golofca si Tibulca in timp ce Pruteanu, Breniuc si Cozma au ratat. "A fost un joc extraordinar in care oricare dintre cele doua formatii ar fi meritat sa cistige trofeul. Sansa insa le-a suris insa pietrenilor", a declarat Dumitru Brinza, directorul executiv al FC Botosani.
In finala mica, FCM Bacau a zdrobit LPS Roman cu scorul de 4-1 si si-a adjudecat al treilea loc al podiumului.
Echipele care au reprezentat judetul Botosani au avut o comportare modesta. Astfel, grupa de juniori a CSS antrenata de Daniel Schiopu s-a clasat pe locul 6, in timp ce juniorii lui FC Botosani, care au evoluat sub denumirea de Selectionata Botosani, antrenati de Catalin Chirila, s-au clasat pe ultimul loc.
"De la an la an dorim sa ne perfectionam si sa facem din acesta intrecere, una de traditie pentru fotbalul juvenil nu numai pentru zona Moldovei, ci pentru intreaga tara", a mai spus Dumitru Brinza.

Distictiile Turneului Luceafarul

-cel mai bun antrenor: Constantin Pancu-LPS Piatra Neamt

-golgeterul editiei: Alexandru Filip-CSS Botosani

-cel mai bun portar: Alexandru Negri-LPS Roman

-cel mai tehnic jucator: Catalin Golofca-Cetatea Suceava si Madalin Staicu-LPS Neamt

-trofeul Fair-Play: LPS Bistrita