Directorii de şcoli, dar şi inspectorii care ies la pensie în timpul anului şcolar pot rămâne, în continuare, pe funcţii. Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei pentru modificarea Metodologiei privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul scolar 2012 – 2013, „Personalul de conducere, îndrumare şi control, care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare, poate ocupa, prin detaşare în interesul învăţământului, cu avizul Consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, funcţii de conducere, îndrumare şi control, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar 2012 – 2013”.
„Cadrele didactice pensionare vor intra în mişcarea de personal după ce au loc etapele de restrângere de activitate, pretransfer şi transfer prin înţelegerea între şcoli. Cei care ies la pensie în timpul anului şcolar pot rămâne în funcţie până la finele anului şcolar, după care pot merge la catedră, dacă li se aprobă continuitatea în limita celor trei ani de la vârsta de pensionare„, a declarat Iuliana nacu, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar.
Până acum, dascălii care erau şi directori de şcoală sau inspectori şcolari şi ajungeau la vârsta de pensionare pe parcursul anului şcolar trebuiau să renunţe la funcţiile de conducere.