Fostul director al Căminului de bătrâni din Leorda, Costache Nechita, a revenit pe funcţie după ce în 2009 a fost dat afară urmare a unor nereguli descoperite în activitatea managerială. Acesta i-a luat locul Ralucăi Alexandru, care era numită cu delegaţie pe acest post şi care a demisionat din funcţie din motive personale.
Dan Şlincu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a declarat că Nechita a fost numit cu delegaţie până la organizarea unui concurs. Un concurs pentru ocuparea postului de şef la Centrul de îngrijiri de la Leorda a avut loc în toamna anului trecut, însă nu s-a înscris nimeni.
„Doamna director şi-a dat demisia de la centru şi a fost numit domnul Nechita. El era acolo instructor de educaţie„, a spus Şlincu.
Costache Nechita şi-a dat demisia din funcţia de director de la Căminul de bătrâni din Leorda în 2009, după ce în urma unui control s-a constatat că din magazia unităţii lipsesc alimente în valoare de 50.000 de lei. Nechita a adeclarat la acea dată că a dat alimente de pomană bisericii din localitate.