Democraţii botoşănenii vor strategia de dezvoltare a judetului

Prim vicepreşedintele PD Botoşani, consilierul judeţean, Viorel Alexandru i-a cerut, vineri, preşeditnelui CJ Botoşani Constantin Conţac o strategie de dezvoltare pe următorii trei ani pentru instituţia pe care o conduce şi implicit a judetului. Solicitarea consilierului democrat este o replică la cerera pe care liderul PSD, Constantin Conţac a făcut-o primarilor botoşăneni. Conţac le-a cerut primarilor botoşăneni ca, pe lingă proiectele pentru accesarea fondurilor europene să iniţieze şi o strategie de dezvoltare a comunei pentru următorii cinci ani. Şi asta deoarece, potrivit acestuia ei, riscă, in lipsa acestei strategii, să piardă proiectele pe care le-au intocmit. Strategia de dezvoltare pentru Consiliul Judeţean solicitată de consilierul democrat este motivată de faptul că prin aceasta Conţac ar da un exemplu primarilor care au primit, la rindul lor această sarcină. Viorel Alexandru crede că solicitarea liderului PSD a fost făcută mai mult pe fondul unui ciştig de imagine. "Vreau să mă refer la modalitatea prin care preşedintele CJ Botoşani, pe fondul unui populism, cere primarilor să-şi elaboreze strategii pe următorii trei ani. Dar Consiliul Judeţean de ce nu are o strategie? Considerăm că CJ Botoşani trebuie să vină cu un proiect de dezvoltare pentru următorii trei ani pentru că intre Consiliul Judeţean şi Consiliul Local nu există relaţie de subordonare. Ce tu nu faci cum ai curaj să pretinzi la alţii să facă?", adeclarat Viorel Alexandru, prim vicepreşedinte PD Botoşani.