Consilierii locali ai PDL , PER si PPDD au criticat, marti, decizia Executivului Primariei Botosani de a majora taxele si impozitele locale cu 16%. Consilierul local al Partidului Ecologist Roman, Gheorghe Iavorenciuc, a cerut sa se faca amendamente la acest proiect de hotarare in sensul ca anul acesta sa se aplice doar o majorare de 4%, iar anul viitor sa se aplice restul procentului de 12%. El a explicat ca aceasta majorare reprezinta o povara in plus pentru cetateni, unii dintre acestia cu salarii de 600 lei pe luna. O pozitie vehementa vizavi de scumpirea taxelor si impozitelor locale a avut-o consilierul local Florin Ghiorghita. Acesta i-a spus primarului Ovidiu Portariuc ca a mintit populatia.
„Toata campania electorala dumneavoastra le-ati spus ca nu vor plati taxa si impozite mai mari, in ianuarie ati spus acelasi lucru. Guvernul a spus acelasi lucru. Taxele au fost marite cu 16%, deci, intr-adevar, o politica sociala. Sau poate in cadrul USL se protejeaza societatile comerciale si ati spus sa aruncati in persoane fizice. In schimb, este bine ca s-au majorat taxele si impozitele locale la ambarcatiuni, pentru ca in Botosani avem foarte multe ambarcatiuni…Noroc ca s-au marit acolo taxele, ca va creste bugetul. Ati gestionat foarte prost activitatea spre finalul anului trecut. Nu este posibil ca la inceput de an, dupa ce oamenii au platit taxele locale, mai ales o mare parte a celor in varsta, sa-i puna sa mai stea inca o data la cozi”, i-a spus Ghiorghita primarului Portariuc.
Proiectul privind majorarea taxelor si impozitelor locale a fost aprobat de consilierii locali ai PSD si PNL, in schimb nu a fost votat de consilierii PDL, PPDD si PER. Consilierul Florin Ghiorghita a spus, dupa ce s-a votat proiectul, ca acei consilieri ai USL sa isi asume aceasta masura.
La randul sau, primarul Ovidiu Portariuc a precizat ca au fost analizate toate caile legale pentru a nu se majora aceste taxe, insa legea il obliga sa faca acest lucru.
„Poate este mult pentru cineva care are un venit foarte mic, dar Guvernul este fortat intr-un fel sa faca aceasta majorare„, a precizat Portariuc.