Precipitaţiile căzute pe parcursul zilei de luni au scos din garaje 44 de utilaje şi 8 autofreze care au lucrat şi continuă să acţioneze pe drumurile judeţene şi naţionale din Botoşani. Prefectul judeţului, Costică Macaleţi, a ţinut permanent legătura cu primarii şi drumarii din judeţ, solicitând administratorilor de drum să mărească numărul de utilaje de intervenţie, astfel încât să nu apară blocaje rutiere.
În jurul orei 16 nu exista niciun drum pe care să nu se poată circula, deşi condiţiile meteo rămâneau nefavorabile şi se schimbau de la oră la oră. Existau sectoare de judeţ cu ninsoare şi cu rafale de vânt de peste 55 de Km/h.
„Până acum au apărut trei blocaje de scurtă durată, cauzate de tiruri nedotate pentru iarnă. S-a intervenit repede şi, la această oră, chiar dacă se circulă cu dificultate pe anumite artere, nu există drumuri blocate.”, a declarat Costică Macaleţi.
Potrivit directorului Secţiei Drumuri Naţionale, Viorel Zacreţchi, pe DN 29, între Avrămeni şi Săveni, circulaţia este îngreunată de două autotrenuri, neechipate pentru circulaţia în condiţii de iarnă.
„Se acţionează în zonă cu utilaje. Le vom trage cu utilajele şi vor staţiona în Avrămeni„, a declarat Zacreţchi.
Botoşănenii care doresc să semnaleze situaţii dificile cauzate de starea vremii pot apela Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, la numerele de telefon 0231.508.014 şi 0231.508.015. Prefectul judeţului a instituit serviciu de permanenţă şi la sediul Prefecturii, pentru a fi în legătură directă cu locuitorii judeţului.