Direcţia Generală a a Finanţelor Publice (DGFP) a judeţului Botoşani are cel mai ridicat grad de încasare a veniturilor la bugetul consolidat al statului în raport cu programul stabilit de Ministerul Finanţelor Publice.
Potrivit statisticilor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, DGFP Botoşani ocupă prima poziţie în clasament cu un grad de realizare a veniturilor programate de 133,56%, în condiţiile în care media naţională este de 84,29%.
Botoşaniul depăşeşte judeţe cu o economie puternic dezvoltată, precum Ilfov, Prahova, Braşov, Timiş, Cluj sau Constanţa.
„Aceste rezultate se explică prin măsurile de executare silită începând de la popriri pe disponibilităţile băneşti, pe conturi, sechestre pe bunuri, recuperări de stocuri de arierate, unde stăm foarte bine. La arierate avem targetul la 31 decembrie realizat la 30 septembrie„, a declarat directorul DGFP, Radu Ţurcanu.
Şeful de la Fisc recunoaşte că situaţia se datorează şi unei „disciplinizări” a agenţilor economici, dar şi faptului că împrumutul fiscal este mai scump decât cel bancar, astfel încât oamenii de afaceri preferă creditele la bănci pentru achitarea obligaţiilor fiscale.
In sfarsit suntem primii. Poate cineva vede capacitatea organizatorica, profesionala si manageriala a domnului dr. ec. Radu Turcanu si il poate folosi la nivel national macar ca secretar de stat in MF. Alo, domnilor guvernanti, se aude?