Program de colinde la Penitenciarul Botoşani

Cu dorinţa de a continua tradiţia manifestărilor ocazionate de Sfintele sărbători de Crăciun şi Anul Nou, pentru a oferi momente de bucurie şi celor aflaţi în detenţie, personalul Serviciului Educaţie şi Asistenţă Psihosocială  organizează activităţi specifice menite să marcheze importanţa şi caracterul festiv al acestor sărbători.

Pentru a împărtăşi din atmosfera specifică acestei perioade, în decursul zilei de astăzi, un număr de 20 de copii instituţionalizaţi din cadrul Centrului de Plasament Elena Doamna, sub coordonarea a doi instructori de educaţie, vor susţine un program artistic de colinde, urături şi obiceiuri de iarnă, pentru persoanele  private de libertate. În această perioadă în care reînvăţăm să dăruim, să nu-i uităm pe cei aflaţi în suferinţă, în dorinţa de a aduce o bucurie în sufletele acestor copii instituţionalizaţi, personalul unităţii va oferi daruri, ce conţin fructe şi dulciuri, pe care le le-a achiziţionat în acest sens.

Seria activităţilor cu specific de iarnă va continua, fiind aşteptaţi reprezentanţi ai diferitelor culte religioase care vor susţine programe de colinde şi vor oferi pachete persoanelor aflate în custodie.

Sursa: comunicat Penitenciarul Botosani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *