Tentativa de viol intr-o rulota din parcul de distractii Mihai Eminescu

Un recidivist a incercat sa intretina relatii sexuale cu o minora intr-o rulota din parcul de distractii Mihai Eminescu din Botosani. Pentru ca minora in virsta de numai 14 ani a refuzat, barbatul, de loc din Vaslui, a incercat prin violenta sa intretina relatii sexuale cu aceasta. Cea care a sesizat Politia a fost mamei fetei. In urma intervenţiei organelor de poliţie, la faţa locului au fost identificaţi şi conduşi la sediul Poliţiei municipiului Botoşani, M. MIRCEA-FLORIN, zis "Nae" de 34 ani, cu antecedente penale, M-R. ION, de 33 ani, ambii din municipiul Barlad, judetul Vaslui şi C. PETRU, din orasul Negreşti, judetul Vaslui, toţi angajaţi ai parcului de distracţii. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că minora C. I. frecventa de circa 6 luni mediul angajaţilor parcului de distracţii, iar in ziua de 20 mai, in jurul orelor 15.00 a venit să se intalnească cu aceştia insoţită de două prietene. Cu acest prilej, au consumat impreună băuturi alcoolice pină in jurul orelor 19.30-20.00 cind C. I. şi-a manifestat dorinţa de a pleca acasă. M. MIRCEA-FLORIN a oprit-o şi a condus-o intr-una dintre rulotele unde dorm angajaţii, loc unde i-a propus să intreţină cu el raporturi sexuale. Intrucit minora a refuzat, M. Mircea-Florin a incercat prin violenţe să intreţină relaţii sexuale cu aceasta. Minora a reuşit să o contacteze telefonic pe mama sa căreia i-a adus la cunoştinţă ceea ce i se intimplă iar aceasta a sesizat imediat organele de poliţie. In urma loviturilor primite de la M. Mircea-Florin, minorei i-au fost produse mai multe leziuni pe cap şi corp ce au necesitat internarea in Spitalul de Pediatrie Botosani. Faţă de M. Mircea-Florin a fost dispusă şi confirmată inceperea urmaririi penale pentru savirsirea infractiunii de tentativa de viol. Pe 21 mai, organele de cercetare penala au dispus retinerea pe o perioada de 24 de ore a invinuitului, urmand ca in ziua de 22 mai sa fie prezentat Parchetului de pe linga Tribunalul Botosani , cu propunere de arestare preventiva.