Instrumentiştii Filarmonicii de Stat Botoşani vor intra de marţi în grevă japoneză. Ei sunt nemulţumiţi de activitatea directorului instituţiei, Mihai Sârbu,pe care îl acuză de abuz în serviciu şi de managemnt defectuos. Ei spun că managerul instituţiei recurge la ameninţări şi intimidări la adresa angajaţilor şi colaboratorilor şi că foloseşte un limbaj violent cu aceştia. 28 de instrumentişi au depus un memoriu la Primăria Botoşani, prin care solicită Executivului Primăriei să intervină pentru a „promova calitatea actului artistic prin schimbarea din funcţie a directorului Mihai Sârbu”.
Cei 28 de semnatari acuză pe director că foloseşte autoturismul instituţiei în interes personal, că şi-a vândut către instituţie instrumentul muzical personal, asta în condiţiile în care majoritatea instrumentiştilor cântă cu instrumente personale. De asemenea, ei susţin că directorul a achiziţionat instrumente pe criterii preferenţiale, neţinând cont de priorităţile reale şi nevoile personale ale întregului colectiv de instrumentişti.
Plata preferenţială a colaboratorilor, nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă sunt alte acuze care i se aduc lui Mihai Sârbu.
Ei mai spun că pentru concertele educative, care sunt în creştere ca număr, 120 de bilete trebuiesc vândute pentru a acoperi „onorariul brut al domnului Mihai Sârbu, în calitatea sa de colaborator al Filarmonicii. În urma unui calcul matematic rezultă faptul că venitul net încasat de Mihai Sârbu în stagiunea 2011+2012 a fost de aproximativ 100.000 lei, ceea ce depăşeşte cu mult încasările instituţiei pe perioada respectivă„, se mai arată în memoriu.
Instrumentiştii mai spun că managerul instituţiei invită dirijori fără a consulta consiliul artistic, pe criterii preferenţiale personale, având ca scop, pe lângă cel financiar, intimidarea personalului din orchestră, unii dintre dirijori folosind ostentativ un limbaj vulgar.
„Majoritatea instrumentiştilor cere directorului, întrucât este o conducere de-a dreptul abuzivă, demisia de onoare. Vin nişte concerte acum cu Tudor Gheorghe, în care orchestra noastră nu este menţionată pe afiş, publicul din Botoşani nu are parte, ca şi plătitori de taxe, de concerte. Concerte în Botoşani nu există. Noi mergem ca nişte anonimi în concertele acestea. Am 35 de când lucrez în instituţie. Au mai fost momente tensionate, dar nu ca acum. Noi suntem în protest acum. Vom protesta decent prin grevă japoneză, de marţi. Se poate ajunge şi până la a întrerupe concertele„, a declarat Gheorghe Petrescu, concert maestru orchestră.
Ei spun că îndură umilinţele directorului de doi ani şi că nu le mai pot suporta.
„Dacă mai are o fărâmă de demnitate, îi cerem să-şi dea demisia în mod onorabil. Nu ne dorim să tragă instituţia într-un scandal care nu va face bine. La Iaşi, un bilet cu Todoar Gheorghe costă 150 lei, la Botoşani nu există concert din considerente ştiute de domnul director. I s-a prezentat protestul şi dânsul continuă să aibă aceeaşi atitudine sfidătoare la adresa colectivului„, a precizat Ovidiu Alupei, şef de partida – violoncel.
De partea cealaltă, directorul Mihai Sârbu neagă acuzele care i se aduc şi spune că scandalul a fost generat de fostul director artistic al Filarmonicii, Gheorghe Petrescu. Sârbu a precizat că nu are pentru ce să-şi dea demisia din funcţii. El a anunţat însă că îl va da în judecată pe Gheorghe Petrescu. El susţine că unitatea are 80 de angajaţi şi numărul celor care au semnat memoriul nu reprezintă nici măcar jumătate.
„Când vii cu astfel de acuze, trebuie să le probezi. Au încercat să facă prin sindicat această chestie, dar liderul de sindicat nu a fost de acord. Totul a pornit de la concertele cu Tudor Gheorghe. Noi trebuie să facem un buget, pentru că dacă nu, nu avem bani de salarii. Domnul Petrescu a fost director artistic şi a deţinut până anul trecut şi funcţie de conducere, şi de execuţie. Lua în jur de 90% din sporuri şi a trebuit să aleagă, iar de atunci a pornit tot scandalul. La tot ce au scris ei, eu pot proba cu documente. Voi convoca o comisie de etică şi disciplină şi voi lua măsuri împotriva acestuia„, a precizat Sârbu.
cei care vin la concertele filarmonicii botosani pot consulta un program de sala unde se vede clar cati artisti instrumentisti are angajati filarmonica. pana in 50. restul sunt vreo 5 colaboratori si personalul auxiliar (manuitori decor, contabilitate,. etc) in nici un caz 80. iar protestul il fac artistii direct imlicati in actul artistic.
Frumos limbaj,domnule director!Si pana la urma, ce inseamna „chestie”?
Banuiesc, ca asa se spune la Cotusca!
Nu va ajuta nici limbajul, dar nici macar fizionomia (in cazul in care nu stiai, „fizionomia” nu e injuratura,domnule diRECTor, ci se refera la mutra, fata) sa conduceti o institutie de cultura!Sunteti o „chestie” rusinoasa in istoria acestei institutii de cultura!
DATI-VA DEMISIA INAINTE DE A AJUNGE SCANDALUL LA NIVEL NATIONAL, PE POSTURILE Antena3, Realitatea, B1, etc.
NU TREBUIE SA FACETI UN ORAS INTREG DE RAS!bOTOSANENII NU-S DE VINA CU ABSOLUT NIMIC PENTRU FAPTUL CA DUMNEAVOASTRA SUNTETI INCOMPETENT(nu e injuratura, in cazul in care nu stiati ce inseamna incompetent)!!!
DOMNULE DIRECTOR „20 DE METRII DE TEAVA” , VA RUGAM INSISTENT,DATI-VA DEMIIIIISIAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!
ASA SA NE AJUTE D-ZEU!!!
Acest lucru trebuia facut de mult timp dar curios cum i s-a permis unui zugrav care nu are nici cea mai mica idee cum se conduce o instituție sa fie in postul de manager.cam toți instrumentistii știu ce ,,vasta” cultura muzicală are acest domn si el este exemplu viu cum de la coada vacii poti ajunge director!!!!!!oare era nevoie de el ca si colaborator platit cu 500 de lei pe concert , nu conta dacă se mergea in deplasare sau era un concert educativ la care participau elevii , in condițiile in care un colaborator permanent lua 560 lei pe luna si pe lângă acești bani își lua si salariul de manager!multi din filarmonica știu de fapt cum a ajuns el director si mi se pare absurd cum indrazneste sa ii aducă acuze domnului Gheorghe Petrescu.
Manager zero , caracter zero , minim de cunostinte profesionale ….asa ar trebui sa inceapa un CV atent lucrat al domnului sarbu mihai
Observ ca sunt opinii pro si contra privind vanzoleala de la Filarmonica.In fapt,
domnul Sarbu a fost pus acolo manager de catre Flutur exclusiv pe criterii politice, nu ca urmare a competentelor sale manageriale. Din acest punct de vedere situatia este clara.
Insa mai exista un aspect care nu trebuie neglijat. Se stie ca de ani de zile domnul Petrescu este un factor de tensiune in filarmonica; acesta a avut si are pretentia ca orice problema administrativa sa se rezolve doar cu acceptul sau, ceea ce nu este corect. De multe ori Petrescu isi depasea competentele prevazute in fisa postului. Acum scandalul a plecat de la bani – doar se vede de la distanta. In timp ce Filarmonica realizeaza doar 2-3% venituri proprii din total buget( aproape in totalitate fiind subventii din bugetul Consiliului local Botosani), se platesc colaborari la greu si fiecare a vrut sa obtina partea cea mai mare, inclusiv Sirbu care, conform actelor normative in vigoare, in calitatea sa de manager , nu mai poate fi si colaborator.
Cred ca domnul primar Portariuc trebuie sa faca curatenie generala in conducerea Filarmonicii si sa restabileasca disciplina financiara la aceasta institutie.
Sper ca nu ai copii, sarbule ! Lasa-ne ultima farama de cultura in pace! Deja esti un om terminat! Daca erai cum trebuie nu se ajungea aici. Nu cred ca artistii s-au luat degeaba de tine!!! Daca nu ai copii, sa nu faci!
Domnul PETRESCU e superior, fin, diplomat, foarte cinstit, foarte modest si care tine la actul artistic si cultura inaintea banilor, spre deosebire de tine care nu ai nimic din toate astea.
Sunt un instrumentist si cant in aceasta institutie de 25 ani. In toata acesta perioada dl. Petrescu Gheorghe a facut ce a vrut cu aceasta orchestra si cu aceasta institutie. S-a comportat mereu ca si cum ar fi fost orchestra sa privata, iar instrumentistii erau terorizati. Vreau sa amintesc dl. Petrescu, cu foarte multi ani in urma trebuia sa ne castigam salariile cantand in tot felul de sali fara caldura si cu peretii inghetati.
In tot acest timp dl. Petrescu statea acasa si astepta banii castigati de noi sa-si ia salariul. Sa ne spuna si noua dl. Petrescu ce a facut dansul pt. aceasta institutie cand a avut functia de director adjunct artistic si concert maestru. Va spun eu ce a facut: profesional a dat categorii si gradatii la ,,BAR”; a desemnat sefi de partida pe o bere; a promovat pe fiul sau in functia de sef partida fara nici un fel de concurs, i-a oferit salar de merit , netinand cont de instrumentistii profesionisti cu o vechime de 30 de ani. Nu vreau sa ii iau apararea dl. Sirbu, dar dl. Petrescu sa ne lase si sa plece la pensie. Singurul director care i-a tinut piept si a facut ceva pt. aceasta institutie este dl. Sirbu. Dl. Petrescu SA NU UITE ca a facut la fel , cu multi ani in urma si cu dl. ION ILIE si ,, SI_A LUAT-O”
Vazand atatea comentarii nu m-am putut abtine sa nu scriu.NU am nici o legatura cu muzica simfonica si nici cu filarmonica dar am cu dl. Petrescu. Vreau sa va spun ca acest Petrescu face parte din comitetul asociatiei de locatari ( din zona in care locuim) Nu participa la nici o sedinta, nu-l vede nimeni niciodata, are numai pretentii tot timpul este nemultumit, vine doar sa ridice banii ( primele), ultima data si-a trimis sotia…. de aceea cei de la Filarmonica cred ca au dreptate…. ca e un avar.